Drumeții cu observarea păsărilor în Lunca Prutului

Traseul de mai jos este conceput pentru a fi parcurs de către turiști pe jos timp de jumătate de zi. Acesta presupune desfășurarea activităților de observare a păsărilor de către călătorii care au ajuns în Lunca Prutului. Parcurgerea traseului presupune ieșirea de pe drumul principal raional, pe poteci, fiind importantă adaptarea condiții climaterice și obținerea permisului de aflare în zona de frontieră conform cerințelor.

Văleni
10 km
Slobozia Mare
Durata: 1 zi
Tip transport: Pe jos
Perioada optimă: apr. - oct.
Google Maps
Descarcă .PDF
Descarcă .GPX

Experiențele

incluse în acest traseu sunt:

Drumedție în rezervația Prutul de Jos
Observarea păsărilor în habitaclu
Excursie cu barca pe lacul Beleu
Excursie la Muzeul de Istorie și Etnografie din Slobozia Mare
Atelier culinar La Tanti Masha

Itinerar

6:30-07:00

Începerea traseului la Eco Village Văleni
Parcurgerea traseelor de observare a păsărilor este recomandabilă de dimineață, peste câteva ore, o dată cu ridicarea soarelui acestea se vor feri de căldură în ascunzișurile greu de observat ori la care e anevoios să ajungeți.

1 oră

Drumeția spre „Rezervația Prutul de Jos”
Începutul de cale este pe drumul central asfaltat spre sud, veți avea dorința de a începe traseul pe poteci ferite de lume, însă prima parte a traseului o veți urma pe drumul central din Văleni spre Giurgiulești, iar dealul din apropierea satului Slobozia Mare veți coti pe poteca din apropierea căii ferate până la sediul rezervației.

15 minute

Echiparea cu binocluri și instructajul de ghidaj
La sediul rezervației veți agrea tipul excursiei efectuat de către ghidul rezervației, veți chita biletul de acces și serviciul de ghidare terestru sau cu barca și veți recepționa binocluri pentru observarea păsărilor dacă nu dețineți.

1 oră
30 minute

Excursie cu barca pe lacul Beleu sau ghidare terestră
Rezervația este situată în zona de sud a Moldovei, acolo unde râul Prut se varsă în Dunăre. Aici găsiți unul dintre cele mai mari lacuri din țara noastră – Beleu. Este un tărâm minunat, populat de păsări și plante unice, dar și locul perfect pentru cei care se simt bine în armonie cu natura. Lacul găzduiește pelicani, egrete albe, păducel cenușiu și alte păsări. De asemenea, în perioada mai - iulie înfloresc nuferi albi și galbeni.
Ca alternativă puteți opta pentru parcurgerea traseului terestru de observare a păsărilor, însă atractivitatea și dimensiunea acestuia depinde de perioada anului și condițiile climaterice.

15 minute

Pauză post-excursie la turnul de observație

30 minute

Parcurgerea traseului spre Muzeul din Slobozia Mare

1 oră

Excursie la Muzeul de Istorie și Etnografie din Slobozia Mare
Prin exponatele sale, acest muzeu reușește să aducă la viață istoria satului și a oamenilor care au trăit aici de-a lungul timpului. În muzeu pot fi admirate descoperirile arheologice, tradiții și obiceiuri locale, obiecte personale ale localnicilor care s-au pierdut în timpul războaielor și a deportărilor din secolul XX, dar și exponate care ilustrează viața de la țară din trecut.

30 minute

Parcurgerea traseului spre atelierul culinar La Tanti Masha

1 oră

Atelier culinar la Pensiunea La Tanti Masha
Maria Minciună este cunoscută în regiune pentru ambiția de a păstra tradițiile culinare din sudul Moldovei. În cadrul atelierului, veți putea gusta dulcețuri mai neobișnuite, precum cea din ardei iute, smochine cu portocală, flori de soc sau flori de salcâm.

1 oră

Prânz la Pensiunea La Tanti Masha

Recomandări practice de oregătire și parcurgere a traseului

  • Alegeți îmbrăcămintea și încălțămintea confortabilă pentru parcurgerea unui traseu de câteva ore;
  • Este binevenit să vă îmbrăcați în straturi, asta vă va permite să vă adaptați pe parcursul traseului atunci când vă veți încălzi, sau dacă se va înteți vântul;
  • Trebuie să aveți la îndemână haine impermeabile, adesea pe traseu poate ploua și în timpul verii;
  • Este critic de important să aveți o pălărie, bandană sau chipiu, care vă vor proteja de razele soarelui;
  • Este foarte important să aveți apă potabilă, beți multe lichide pentru a rămâne hidratați (estimativ pentru o drumeție de 10 ore trebuie să beți 5 litri de apă);
  • Cercetați recomandările mai ample pentru pregătirea de traseele de drumeții pe pagini tematice, spre exemplu pe https://sppn.md/cum-ne-echipam-de-o-iesire-teren/ veți regăsi un ghid ușor de înțeles;
  • Utilizarea unui binoclu este partea a echipamentului tuturor ce practică birdwatching, sunt recomandate modelele cu capacitate de mărire 8X, este binevenit să studiați cerințele pe site-urile tematice cu recomandări de alegere a echipamentelor potrivite pentru birdwatching, un exemplu bun fiind https://sppn.md/cum-alegem-binoclul-potrivit-pentru-birdwatching/